Dinamo și Rapid se vor confrunta duminică, cu începere de la ora 20:00 în primul derby al stagiunii, iar „câinii” se declară pregătiți pentru acest clasic al fotbalului românesc și doresc să rămână pe primul loc și la finalul acestei etape.
„Este un meci important pe care ne dorim să-l câștigăm chiar dacă va fi greu.Rapid are o apărare bună , a dovedit-o, în primele etape, dar noi trebuie să ieșim învingători”, a declarat Marius Alexe la conferința de presă.
Marius Nicuale și-ar dori că formația din Ștefan cel Mare să fie prima echipă care izbutește să înscrie în poarta lui Bornescu și afirmă că nu s-ar mulțumi doar cu un joc bun în fața Rapidului, rezultatul final fiind cel care ar conta cu adevărat.
„Se întâlnesc două formații in formă. Rapid este foarte o echipă bună și organizată, acest lucru fiind demonstrat de faptul că nu au primit gol. Noi trebuie să învingem și să ne consolidăm primul loc. Sper nu doar să dominăm meciul, ci și să-l câștigăm. Încă nu am uitat meciul de la Split, dar suporterii trebuie să fie alături de noi, vrem să marcăm un gol mai mult decât adversarul”, a precizat și Marius Niculae.
Referitor la plecarea lui Pulhac la Alicante, Alexe a precizat că speră ca fundașul să se impună în primul „unsprezece” al formației iberice.
„Pulhac merită să plece. Și-a făcut treaba 10 ani la Dinamo. Sper să rămână la Alicante până la finalul carieriei”, a completat Alexe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER